Irina Rimes a lansat piesa “Visele” in limba franceza

Irina Rimes New Look

Artista de peste Prut a lansat “Vivons les”, varianta in franceza a hitului “Visele”, dupa ce a semnat un contract cu Universal Music Franta. Astfel, stilul muzical inconfundabil al Irinei Rimes va ajunge pe toate teritoriile francofone, “Vivons les” fiind si primul single de pe albumul pe care urmeaza sa il lanseze in Franta.

“Am asteptat cu nerabdare momentul lansarii piesei “Vivons les”. Sunt incantata de aceasta colaborare si ma bucur sa vad ca publicul din Franta reactioneaza pozitiv la muzica mea. Este un pas foarte important in cariera mea si sunt fericita ca alaturi de echipa mea de la Quantum Music am reusit aceasta performanta. Sper sa imi fac tarile mandre, Republica Moldova si Romania!” a declarat Irina Rimes.

Reprezentantii casei de discuri Universal Music France au fost foarte impresionati de talentul Irinei Rimes si au primit-o cu bratele deschise. Acestia considera ca genul muzical abordat de artista va fi foarte apreciat de public, fiind inedit pentru radiourile din Franta.

Artista va lansa doua albume in franceza, impreuna cu Universal Music Franta, pe toate teritoriile francofone: Franta, Canada, Andora, Monaco, Benelux, Elvetia si fostele colonii francize. In paralel, artista ia meditatii la franceza saptamanal fiindca isi doreste sa isi perfectioneze pronuntia si chiar sa compuna in aceasta limba.

Piesa “Vivons les” este disponibila pe canalul de Vevo al artistei, dar si pe mai multe platforme de streaming: Spotify, Deezer, Google Play, Music sau Napster.

Quantum Music, casa de discuri cu care si-a inceput Irina Rimes cariera muzicala, este primul label boutique din Romania, care descopera si aduce laolalta talente de pretutindeni, carora le pune la dispozitie o echipa valoroasa, cu experienta, care ii sustine pe tot parcursul lor muzical.

Pentru Irina Rimes, succesul a venit odata cu lansarea piesei “Visele”, care a ocupat pozitii de top in radiourile din toata tara. Ulterior, artista a lansat prima trilogie din industria muzicala romaneasca, “Iubiri secrete”.

Ultimul ei single, “Ce s-a intamplat cu noi”, a adunat peste 7 milioane de vizualizari in mai putin de o luna, iar Irina Rimes se pregateste sa lanseze si primul album in limba romana, “Despre El”. Pe langa compozitiile proprii, Irina Rimes a scris piese si pentru artiste precum Inna, Raluka, Andra, Alina Eremia sau Antonia.

Source: Irina Rimes a lansat piesa “Visele” in limba franceza

loading...
Daca ti-a placut arata-le si prietenilor tai:Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on RedditPrint this pageEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published.